despre
Povestea Noastră
Din punct de vedere al animalelor sălbatice, am observat că odată cu urbanizarea excesivă, unele specii au reușit să găsească o nișă ecologică și să se adapteze mediului antropic. Totuși, de multe ori animalele au de suferit din cauza unei lipse de informare a cetățenilor asupra existenței și nevoilor acestor animale.
În dorința diminuării impactului negativ față de animalele sălbatice afectate de prezența umană, Fundația în parteneriat cu Asociația Wilderness Research and Conservation încearcă să răspundă la solicitări în teren și să ofere consultanță de specialitate atât autorităților, cât și societății civile în probleme ce privesc interacțiunea om-animal, primul ajutor și transportul în siguranță a animalelor în impas de supraviețuire către instituții competente.
DESPRE NOIÎn dorința diminuării impactului negativ față de animalele sălbatice afectate de prezența umană, Fundația în parteneriat cu Asociația Wilderness Research and Conservation încearcă să răspundă la solicitări în teren și să ofere consultanță de specialitate atât autorităților, cât și societății civile în probleme ce privesc interacțiunea om-animal, primul ajutor și transportul în siguranță a animalelor în impas de supraviețuire către instituții competente.
Centru de Salvare și
Reabilitare al
Animalelor Sălbatice
Ca urmare a creșterii numărului de cazuri de animale sălbatice rănite, în 2015 Fundația a creat în București Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice care, până în prezent, a oferit îngrijiri medicale la mai mult de 6000 de animale sălbatice din peste 140 de specii provenite majoritar din zona urbană și peri-urbană și oferă zilnic consiliere telefonică. “
Ca plan de lungă durată se dorește ca Centrul de Reabilitare să devină o instituție de referință pentru reproducerea și reabilitarea animalelor sălbatice native cu status vulnerabil și critic de existență. De asemenea, se dorește crearea de parteneriate cu autoritățile în scopul confiscării animalelor sălbatice ținute ilegal în captivitate și îngrijirii lor în Centru, pentru a putea fi reabilitate și, ulterior, eliberate în sălbăticie.
Centrul de salvareCa plan de lungă durată se dorește ca Centrul de Reabilitare să devină o instituție de referință pentru reproducerea și reabilitarea animalelor sălbatice native cu status vulnerabil și critic de existență. De asemenea, se dorește crearea de parteneriate cu autoritățile în scopul confiscării animalelor sălbatice ținute ilegal în captivitate și îngrijirii lor în Centru, pentru a putea fi reabilitate și, ulterior, eliberate în sălbăticie.